Suplimentele din gama Leni factor adjuvant în recuperarea functională a articulatiei genunchiului prin kinetoterapie

              Articulatia intermediară a membrului inferior, genunchiul are, din punct de vedere mecanic, o mare atabilitate in extensie completa, ceea ce ii permite suportarea presiunii mari exercitate de greutatea corpului, precum şi o mare mobilitate care de la un grad de flexie asigura cursa si orientarea optima a piciorului in raport cu inegalitatile terenului.

Structura deosebit de complexa a genunchiului are drept suport extremitatile osoase ale femurului, tibiei si rotulei. Extremitatea inferioara a femurului este formats dintr-o trohlee terminata lateral prin cei doi condili intern si extern, care se sprijina pe cele doua platouri tibiale. Anterior trohleea vine in raport cu partea posterioara a rotulei.

O parte integrantă a manşonului capsular este sinoviala genunchiu­lui care inlesneste alunecarea extremitatilor osoase atit direct cit si in­direct prin secretia lichidului sinovial. Prin fundul de sac subavadricipital sinoviala tapeteaza corpul adipos Hoffa care umple spaţiul dintre tibie si ligamentul rotulian caruia ii favorizeaza alunecarea.

           Mişcările active ale genunchiului sint asigurate de mai multe grupe musculare. Muschiul extensor al genunchiului este cvadricepsul, muschi pulernic format din patru corpuri musculare ce se insert printr-un ten­don comun pe tuberozitatea anterioara a tibiei. Ca muşchi accesoriu cind genunchiul are deja un grad de extensie, participa ca extensor şi tensorul faciei lata. Muschii flexori ai genunchiului sint continuaţi in loja poste­rioara a coapsei. Cei principali sunt bicepsul femural, semimembranosul şi semitendinosul iar accesorii, gemenii,polipterul, plantarul, plantarul subţire, croitorul si dreptul intern. Rotatorii externi sint reprezentati de biceps, tensorul fasclei lata si vasul lateral iar rotatorii interni de semimembranos, popliteu si muschii ,,labei de gâscă (semitendinosul, croitorul, dreptul intern).

Biomecanica genunchiului

Structura anatomica complexa osoasa, ligamentara si musculara a genunchiului îi asigură o importanta stabilitate precum si mare motilitate, calitati absolut necesare indeplinirii rolului sau deosebit in ortostatism, mers si o serie de activitati uzuale sau profesionale. Stabilitatea genun­chiului este asigurata de ligamentele incrucisate, formaţiunile capsulo-ligamentare si grupurile musculare adiacente. Ligamentele colaterale controleaza stabilitatea in varus-valgus iar capsula şi ligamentele in totalitate pe cea rotativa. Ligamentul colateral peronier ca element de stabili­tate pasiva impreuna cu acţiunea tendonului popliteului, tractului ilio-tibial si tendonului bicepsului ca elemente de stabilizare activa alca-tuiesc aparatul stabilizator lateral. Ligamentul colateral ,'tibial intarit de vastul intern, croitor, semitendinos si drept intern asigura Stabilita­tea interna. Stabilitatea anteroposterioara este asigurata de toate struc-turile ligamentare'mediane, ligamentul rotulian, ligamentele incrucisate, intarite posterior de semitendinos, popliteu si gemeni.

În rectitudine intervine si contractia statica a cvadricepsului. Sta­bilitatea rotatorie este asigurata  de toate structurile capsulo-ligamentare intarite de muşchii periarticulari şi mai ales de cvadriceps ischio-gambieri, muschii ,,labei de gâscă, semimebranosul polipteul.

Mobilitatea genunchiului se realizează ca o consecinţă a structurii sale anatomice practic într-o singură direcţie de mişcare în flexie-extensie. În afara acesteia există şi o direcţie de mişcare secundară care permite o rotaţie axială limitată. Mişcarea de flexie-extensie se face în jurul unui ax transversal care traversează condilii femurali. La această mişcare se asociază o rotaţie automată (mişcarea de şurub). Flexia pa­sivă este de 160⁰, călcâiul putând atinge fesa. Flexia activă are o amplitudine de 120° daca şoldul este în extensie şi de 140° cu şoldul în flexie. Este realizată prin acţiunea muschilor din loja posterioară a coapsei: ischio-gambierii (bicepsul crural, semitendinosul şi semimembranosul) ca muşchi biarticulari produc simultan şi extensia coapsei, actiunea lor pe genunchi depinzând de poziţia şoldului. Flexia şoldului măreşte eficacitatea ischio-gambierilor ca flexori ai genunchiului. Muşchii ,,labei de gâscă" (dreptul intern, croitorul si semitendinosul) dintre care dreptul intern este principal adductor si accesor flexor al şoldului, flexor al genunchiu­lui şi rotator intern al genunchiului. Croitorul este flexor abductor şi ro­tator extern al şoldului ca şi flexor al genunchiului. Popliteul care ca şi scurta portiune a bicepsului este muşchi monoarticular, nu este influenţat ca flexor şi rotator intern ai genunchiului de poziţia şoldului.

Extensia genunchiului este de fapt o extensie relativă din poziţia de flexie a gambei la poziţia de referinţă, în rectitudine. Ea este realizată de cvadriceps, muşchi puternic a cărui eficacitate creşte prin prezrnţa rotulei în tendonul său şi în mod accesoriu de tensorul fasciei lata.

Rotatia axială a gambei este posibilă numai în flexie atingând amplitudinea maximă când genunchiul este flectat în unghi drept. În această poziţie rotaţia internă activă (care se însoţeşte şi de o înclinare în valgus a tibiei) este de 30°  iar rotaţia externă activă (însoţită de o înclinare în varus a tibiei) este de 40°. O mare importanţă în mobilitatea genunchiului o au cele două meniscuri. După Bouiilet şi Van Gaver acestea:

— completează spaţiul mort dintre femur şi tibie favorizând transmiterea pe o suprafaţă mare a forţelor de compresiune în extensie, iar în flexie împreună cu relaxarea parţială a unor ligamente favorizează mobililatea în detrimentul stabilităţii;

— centrează femurul pe tibie în cursul mişcărilor;

— participă la lubrifierea suprafeţelor articulare;

— joacă   rol   de   amortizor   al   socului   între   extremităţile osoase;

— reduc frecarea în articulaţie împartind-o într-un etaj femuro-meniscal şi unul menisco-tibial.

Un rol important în determinarea funcţionalităţii genunchiului îl are rotula ataşată de tibie prin intermediul ligamentului rotulian şi alunecând pe suprafaţa trohleei femurale împreuna cu care alcatuieşte articulaţia femuro-patelara.

Tratamentul Complex de recuperare al articulatiei genuchiului

—   Afecţiunile posttraumatice ale genunchiului îmbracă o mare varietate de forme lezionale care pot cuprinde în grade diferite toate structurile anatomice. Indiferent de structura anatomică afectată, leziunea produsă de traumatism se răsfrânge în raport cu gravitatea sa asupra funcţionalităţii articulaţiei afectând fie stabilitatea fie mobilitatea acesteia şi provocând aproape fara excepţie durerea. De aceea recuperarea sechelelor posttraumatice ale genunchiului se reduce în ultimă instantă la combaterea durerii pentru a putea obţine totodata stabilitatea şi mobilitatea necesară bunei funcţionări a articulaţiei.

—   Combaterea durerii este absolut necesară în orice program de recuperare. Ea se realizează prin mijloace variate a căror pondere în schema de tratament alcatuită este mai mare sau mai mică de la caz la caz.

—    Repausul segmentului lezat în cazurile recente este obligatoriu, la pat în pozitia antalgică. În mod obişnuit aceasta constă din o uşoară fle­xie (20—30⁰) pe o pernă ceea ce permite o bună relaxare capsulo-liga-mentară a cărei consecinţă este scaderea durerii. Prelungirea acestei poziţii prin tendinţa la retracţie capsulară posterioară şi organizarea edemului poate duce la un flexum de genunchi. Din acest motiv trebuie ca perioada de menţinere a acestei posturi să fie cât mai scurtă şi să i se asocieze de mai multe ori pe zi mişcări pasive de flexie-extensie şi treptat miscări active ajutate.

—    Când bolnavul începe să se deplaseze este importantă încercarea treptată a articulaţiei lezate trecându-se progresiv atunci când este necesar de la mersul cu doua cârje la baston şi utilizarea permanentă pe perioade variabile a bastonului în vederea descărcării articulaţiei afectate.

—    Asigurarea stabilităţii genunchiului este un alt obiectiv important
în  recuperarea  disfuncţiilor  genunchiului   posttraumatic.   După cum a reieşit din datele de anatomie prezentate, stabilitatea pasivă a genunchiului depinde de integritatea aparatului capsulo-ligamentar iar cea activă de aparatul musculo-tendinos. Afectarea  acestor structuri duce la apariţia unor grade variate de instabilitate articulară.

—    Recuperarea defititelor de stabilitate pasivă în cazul unor leziuni izolate ale aparatului stabilizator poate fi facută prin mijloacele nechirurgicale. Pentru leziunile complexe este nevoie însa de intervenţie. În acelaşi scop pot fi folosite orteze din plastic sau piele cu armături metalice articulate care să suplinească instabilitatea laterală sau posterioară a genunchiului.

—    Pentru creşterea rezistenţei ligamentelor indemne se introduc întinderile blânde, ferme şi repetate ale acestora.

—    Măsurile de mai sus se completează cu exerciţii menite să crească tonusul musculaturii stabilizatoare a genunchiului în vederea recuperării deficitelor de stabilitate articulară.

—    După cum a reiesit din datele de anatomie prezentate între stabilizatorii genunchiului, un loc deosebit îl ocupa cvadricepsul.

—    Imobilizările, chiar de scurtă durată, scad în mod semnificativ forţa acestui muşchi şi mai ales a vastului intern.

—    Din acest motiv recuperarea cvadricepsului este un obiectiv deosebit de important în patologia genunchiului. Ea se realizează cu ajutorul exerciţiilor izometrice şi a celor cu încarcare progresivă (tip de Lorme).

Pe langa tratamentul fiziokinetoterapeutic, in studiu a fost utilizat si un tratament farmaceutic cu produse din gama Leni Complex®

In faza acuta: comprimate 2 sau plicuri pe zi alaturi de plasturi amplasati local

In faza cronica: gel pe baza de gheara deavolului, Boswellia, cretusca si capsaicina de 2-3 ori pe zi local timp de 3 luni.

Cazuistica utilizata in cercetare

Caz 1

Nume prenume: P. I.

Varsta: 62 ani

Gen: F

Diagnostic: Gonartroza

Caz 2

Nume prenume: C. S.

Varsta: 63 ani

Gen: M

Diagnostic: Gonartroza

Caz 3

Nume prenume: I. O.

Varsta: 61 ani

Gen: F

Diagnostic: Gonartroza

Caz 4

Nume prenume: V. M.

Varsta: 65 ani

Gen: F

Diagnostic: Gonartroza

Concluzie

In urma utilizarii tratamentului fiziokinetroterapeutic, dar si al administrarii produselor farmaceutice din gama Leni, s-a observat o imbunatatire considerabila la toti pacientii prezentati in studiu. 

Bibliografie

1. Patologia chirurgicala   Vol. 2 de Th. Burghele; Editura medicala

2. Compendiu de anatomie si fiziologie de Gh. Mogos si Al.Ianculescu; Editura Stiintifica

3.Traumotologia practica de Aurel Denischi, I. Ionescu, V. Neagu; Editura Medicala

4.Recuperarea medicala a sechelelor posttraumatice a membrelor de T. Sbenghe; Editura Medicala

5.Balneofizioterapie de dr. D. Constantinescu, dr. N. Teleki, dr. I. Tyercha; Editura Medicala

 Prof. Drd. Kt. Strugariu Cezar