Știți cu toții despre mierea pe care o produc albinele. Probabil știți că produc, pe lângă miere și propolis, o substanță necesară etanșeizării stupului, practic insectele o folosesc pentru protecția bunurilor lor. Însă, de ani de zile, omenirea o utilizează pentru proprietățile terapeutice, care n-au avut neapărat nevoie de studiile moderne de cohortă, cât le-a dovedit proba timpului: grecii l-au folosit pentru a trata abcese, asirienii îl puneau pe răni și tumori pentru a ajuta procesul de vindecare, iar egiptenii îl foloseau pentru a îmbălsăma mumiile.

Propolisul este a treia componentă importantă a produselor apicole. Este compus în principal din rășină (50%), ceară (30%), uleiuri esențiale (10%), polen (5%) și alți compuși organici (5%)  Compușii fenolici, esterii, flavonoidele, terpenele, beta-steroizii, aldehidele aromatice și alcoolii sunt cei mai importanți compuși organici prezenți în propolis. Propolisul conține si numeroase vitamine importante, precum vitaminele B1, B2, B6, C și E și minerale utile precum magneziul, calciu, potasiu, sodiu, cupru, zinc, mangan și fier. V-ați fi gândit vreodată câte „lucruri bune” găsiți în propolis?

Nu tot propolisul este la fel, așa cum știm deja cu toții că nici mierea nu are același gust în orice colț al lumii. În procesul de fabricație contează florile și pomii accesați de albine și mai ales clima din zona în care acestea trăiesc. Compușii prezenți în rășina de propolis au trei origini: substanțe secretate activ de plante și substanțe exudate de răni în plante colectate de albine, substanțe secretate din metabolismul albinelor și materialele care sunt introduse în timpul elaborării propolisului.

În ciuda acestor mari variabilități și a compoziției, există sute de studii care se ocupă de activitatea biologică a propolisului, de origini diferite, dar surprinzător, cu proprietăți similare. Chimia distinctă a propolisului de la origini diverse nu înseamnă neapărat și  proprietăți diferite. Propolisul, fiind un sistem de apărare a albinelor împotriva infecțiilor, trebuie să găsească componente care posedă astfel de proprietăți indiferent unde există stupul.

Propolisul însă nu poate fi folosit ca atare, brut. Acesta trebuie purificat prin extracție cu solvenți adecvați, pentru a îndepărta materialul nedorit, păstrând componentele active, fracțiile polifenolice. Practic daca nu este îndepărtată ceara (care este un produs nedorit)  propolisul nu este hidrosolubil (nu se dizolva în apă) și este foarte greu de utilizat. În plus, tot din cauza acesteia, polifenolii nu sunt absorbiți la nivel intestinal și nu acționează ulterior corect în organism.

Procesul prin care se reușește modificarea propolisului din propolis brut într-unul “activ” se numește EPID (extragere de propolis hidrodispersabil și decerat) și constǎ în eliminarea selectivă a cerii, a reziduurilor stupului și a componentelor secundare majore. Procesul se bazează pe utilizarea unor solvenți naturali (apă și alcool) și a unei tulpini probiotice (Lactobacillus helveticus), care posedă o enzimă specifică, capabilă să degradeze esterii acidului cafeic, considerați responsabili de principalele reacții alergice ale propolisului.

Mai pe înțelesul tuturor, printr-un proces chimic care are la bază numai substanțe naturale (apă, alcool și un probiotic) oamenii de știință au reușit și au și brevetat, încă din 1990, obținerea unui propolis activ, unul în care s-a obținut un conținut extrem de redus de ceară, făcând produsul extrem de ușor de absorbit, iar componenta de polifenoli, practic substanța activă, fiind într-un procent mult mai mare.

Reacțiile alergice depind de prezența cerii și a impurităților din propolisul brut, cauza cea mai frecventă fiind existența unor derivați esterici ai acidului cafeic. Odată cu procesul prin care se obține un extract de propolis hidrodispersabil și decerat, propolisul își pierde și riscul de fi alergenic, având practic la dispoziție un produs mult îmbunătățit, care nu își pierde deloc din proprietăți.

Și dacă tot aminteam de proba timpului, la ce este deja folosit cu succes propolisul, aspect probat chiar și de studiile mai noi:

  • cercetările arată că administrarea de propolis poate îmbunătăți controlul glicemiei

la persoanele cu diabet, fără însă să afecteze nivelul insulinei sau să îmbunătățească rezistența la insulină

  • alte studii arată că aplicarea unui unguent sau a unei creme conținând 0,5%

până la 3% propolis ajută la vindecarea mai rapidă și reduce durerea în această patologie

  • sunt cercetări care arată că folosirea unei ape de gură cu conținut de propolis

ajută la vindecarea răniilor cauzate de medicamentele pentru cancer sau proteze

  • studiile arată că aplicarea unui unguent de propolis de 3% ar putea îmbunătăți

vindecarea leziunilor la persoanele cu herpes genital

  • au fost descrise cercetări care sugerează că folosirea unui extract de propolis de

30% timp de 5 zile poate vindeca giardioza mai frecvent decât medicamentele antiparazitare clasice

  • sunt articole în literatura medicală prin care se dovedește faptul că propolisul ar

putea ajuta la prevenirea sau reducerea frecvenței răcelilor obișnuite și a altor infecții ale căilor respiratorii superioare.

Carevasazică, albinele acestea, subiect de prim proiect acum deja 4 ani al fiului meu, proiect muncit de toata familia, sunt un fel de mină de aur la casa omului. Și până la urmă dacă și “zugraveala”/propolisul de pe pereții stupului are atâtea proprietăți benefice dovedite și de studii și în timp, nu ne rămâne, decât să ne înclinăm în fața naturii și să ne bucurăm de ea cât mai mult, protejând-o și bucurându-ne de beneficiile sale.