Propolisul, elixirul sănătății
Din cele mai vechi timpuri, propolisul a fost varianta cea mai folosită ca antibiotic natural, fiind de ajutor în scopuri terapeutice. Propolisul este de altfel considerat și pintre cele mai puternice medicamente cu rol antiinfecțios cunoscut, aliatul natural în lupta cu răcelile și gripa.
Ce este propolisul
Propolisul este o substanță preparată de albine compus din 50% rășină, 30% ceară de albine, 10 % uleiuri esențiale, 5% polen și 5% alți compuși organici. Albinele colectează sevă din rășina a peste 20 de arbori în funcție de opțiunile pe care le găsesc în împrejurimi, precum brad, molid, pin. Albinele transportă seva la stup, la care adaugă ceară și secreții proprii din care se obține ulterior propolisul.
Propolisul este folosit de albine în stup ca mijloc de apărare împotriva mucegaiurilor și a microbilor, dar și pentru căptușirea pereților stupului ce nu permite intrarea aerului. Totodată albinele sunt protejate de eventuale boli prin acțiunea sa bactericidă și antimicotică.
Beneficii
Propolisul are calități deosebite datorită faptului că acesta conține polifenolii numiți flavonoizi, o substanță produsă de plante cu scopul de a se proteja, ce au proprietăți puternice antioxidante, antifungice și antibacteriene. Oamenii de știință au observat că propolisul prezintă proprietăți antiviale, antiinflamatorii și imunomodulare, fiind benefic pentru întărirea sistemului imunitar.
Consumul de propolis este recomandat mai ales în sezonul rece însă iată câteva dintre modurile în care poți folosi o cură cu propolis pentru sănătatea ta.
Vindecă rănile și arsurile, având efect antiinflamator, antimicrobian și cicatrizant
Propolisul accelerează procesul de regenerare a celulelor sănătoase și stimulează refacerea țesuturilor afectate de tăieturi, răni și în special de arsuri. În cazul arsurilor este recomandat să se aplice pe suprafața lezată, literatura de specialitate descriind faptul că propolisul poate i extrem de eficient în tratarea arsurilor.
Acționează împotriva celulelor canceroase
Tinctura de propolis administrată regulat poate fi o formă de terapie anticanceroasă adjuvantă întrucât s-a demonstrat într-un studiu că reduce probabilitatea ca celulele sa devină canceroase, și împiedică celulele canceroase să se multiplice.
Tratează afecțiuni gastrointestinale
Modul haotic de trai pe care oamenii au început să îl aibă de câțiva ani încoace a dus la apariția frecventă a ulcerului și gastritei. Alimentația deficitară, și dezechilibrată, consumarea cafelei, și a țigărilor pe stomacul gol, alcoolul, somnul neregulat și stresul sunt principalii factori care duc la afecțiuni gastrointestinale.
Administrarea zilnică a propolisului poate ajuta la reglarea secreției sucului gastric și la cicatrizarea leziunilor stomacale. Există extracte de propolis cu alcool sau fără. Dacă se utilizează tinctura, datorită conținutului de alcool, se recomandă administrarea pe o bucată de pâine, pentru a preveni iritațiile sau putem să alegem varianta de extract glicerinic care nu irită mucoasa stomacului și nu conține deloc alcool.
Întărește sistemul imunitar
Propolisul administrat sistematic măreşte producţia de celule specializate ale sistemului imunitar, le face mai ”puternice”, ceea ce determină o mult mai mare rezistenţă la infecţiile cu orice tip de germen. Propolisul stimulează formarea anticorpilor și ajută la absorbția nutrienților în organism și astfel te poți bucura de corp sănătos.
Ajută la ameliorarea simptomelor din răceală
Proprietățile antivirale și antiinflamatoare ale propolisului poate să împiedice declanșarea răcelii în organism și în alte cazuri poate să scurteze perioada de boală. Este de asemenea, un tratament natural recomandat în cazul amigdalitei, laringitei și faringitei.
Preparate din propolis
Ropharma vine în ajutor cu propolis în diferite forme precum tinctură, sirop, suplimente alimentare sau cremă:
Lasa un comentariu