Lavanda este o plantă originară din nordul Africii și din regiunile Mediteranei, cultivată în mod deosebit pentru producerea uleiului său esențial care provine din distilarea vârfurilor de flori ale unor anumite specii de lavandă. Acest ulei este utilizat în medicină și industria cosmetică, însă este toxic atunci când este înghițit.

S-au demonstrat beneficiile medicinale ale utilizării lavandei pentru tratarea anxietății, infecțiilor fungice, căderii părului și rănilor, însă nu trebuie luată în locul medicamentelor prescrise, ci ca un supliment. Se consideră că poate trata depresia, hipertensiunea arterială, greața, durerea menstruală, însă nu sunt suficiente studii în acest sens, până la acest moment.

Lavanda este una dintre cele mai apreciate plante ce se utilizează pentru menținerea proprietăților pielii, tocmai de aceea este frecvent folosită în diverse parfumuri ori geluri de duș sau șampoane. Poate fi achiziționată fără rețetă din magazinele naturiste și se poate folosi și în gastronomie, pentru a oferi aromă.

Beneficii

  • Uleiul de lavandă are proprietăți antiseptice și antiinflamatorii, care pot ajuta la vindecarea arsurilor minore și a mușcăturilor de insecte.
  • Cercetările sugerează că poate fi util pentru tratarea anxietății, insomniei, depresiei și neliniștilor.
  • Consumul de lavandă sub formă de ceai poate ajuta în tratarea problemelor digestive cum ar fi: vărsături, greață, gaze intestinale.
  • Ameliorează durerile de cap, entorsele, durerile dentare.
  • Previne căderea părului.

Infecții fungice

Un studiu publicat în Journal of Medical Microbiology a descoperit că uleiul de lavandă este eficient în combaterea infecțiilor fungice, fiind letal diverselor bacterii care pot provoca apariția afecțiunilor la nivelul pielii.

Vindecarea rănilor

Un studiu publicat în revista Evidence-based Complementary and Alternative Medicine a comparat efectele mai multor tratamente pentru vindecarea rănilor cu ajutorul unor șobolani de laborator, iar autorii studiului au remarcat faptul că lavanda accelerează vindecarea rănilor.

Pierderea părului

Cercetările din 1998 au arătat faptul că lavanda poate favoriza creșterea părului cu până la 44 la sută după 7 luni de tratament. Într-un studiu mai recent, cercetătorii au descoperit că aplicarea uleiului de lavandă pe spatele șoarecilor a contribuit în procesul creșterii părului pe parcursul a 4 săptămâni.

Tulburare de anxietate

Cercetătorii au descoperit că mirosul de lavandă poate ajuta pacienții înspăimântați de vizitele la cabinetele stomatologice. Aceștia au măsurat nivelul de anxietate dentară a 340 de pacienți adulți din sala de așteptare, înainte de programări. Jumătate dintre pacienți au fost expuși la parfum de lavandă, în timp ce cealaltă jumătate nu. Echipa a descoperit că cei expuși la mirosul de lavandă au depășit această anxietate, în comparație cu ceilalți.

Simptome emoționale premenstruale

Cercetătorii au studiat, de asemenea, dacă lavanda ar putea ajuta la ameliorarea simptomelor emoționale premenstruale. Multe femei prezintă o serie de simptome emoționale în faza premenstruală, cunoscute în mod obișnuit sub numele de sindrom premenstrual (PMS).

Chiar dacă PMS este frecvent, nu este cunoscut niciun tratament ca fiind eficient. Acest studiu a implicat 17 femei, cu vârsta medie de 20,6 ani, cu simptome premenstruale ușoare până la moderate. Jumătate dintre participante au petrecut un ciclu menstrual cu un tratament cu lavandă, în timp ce cealaltă jumătate fără. Studiul a arătat faptul că lavanda ameliorează simptomele emoționale premenstruale.

Ce afecțiuni nu pot fi tratate de lavandă deoarece nu există încă studii în acest sens?

  • depresie
  • colici la sugari
  • constipația
  • greață și vărsături
  • migrene
  • otită sau infecție la urechi
  • tensiune arterială crescută
  • eczemă
  • demenţă

Administrația Alimentelor și Medicamentelor din Statele Unite (FDA) nu a aprobat lavanda pentru uz medicinal. Se vinde numai ca supliment și nu ar trebui să înlocuiască niciun tratament prescris.

Dacă alegeți să utilizați acest ulei esențial, vă recomandăm să achiziționți numai uleiuri esențiale de la companii de renume.