I.                Care sunt primele examene medicale ale bebelușului in maternitate?

Primele 24 de ore din viața unui nou-născut sunt intense și pline de emoții. Bebelușul începe să se adapteze la viața extrauterină și este supus mai multor teste medicale. Până la externarea din maternitate, medicii vor realiza o serie de evaluări esențiale pentru a-i verifica starea generală de sănătate.

1.     Testul APGAR – prima evaluare a nou-născutului

Imediat după naștere, starea generală a bebelușului este evaluată prin testul APGAR. Acesta analizează:

  • Ritmul cardiac
  • Respirația
  • Tonusul muscular
  • Culoarea pielii
  • Răspunsul la stimuli

Testul se efectuează de două ori: la 1 minut și la 5 minute după naștere. În anumite cazuri, evaluarea se repetă și la 10 sau 20 de minute, în funcție de evoluția stării copilului.

Testul este rapid, nedureros și poate fi realizat de către medicul neonatolog, moașă sau asistentă. A fost conceput în 1952 de Dr. Virginia Apgar, medic specialist în anestezie obstetricală și pionier al neonatologiei. Fiecare criteriu evaluat primește un scor între 0 și 2, rezultând un total cuprins între 0 și 10.

Ce înseamnă APGAR?

Acronomul vine de la:

  • A – Appearance (aspect, culoarea pielii)
  • P – Pulse (ritm cardiac)
  • G – Grimace (reactivitate la stimuli)
  • A – Activity (tonus muscular)
  • R – Respiratory effort (efort respirator)

 

1.1. Scorul APGAR – interpretarea fiecărui criteriu

1. A – Activity (activitate musculară / tonus)

Se evaluează tonusul muscular și reacția la mișcare:

·        0 puncte: tonus moale

·        1 punct: flexie parțială a membrelor

·        2 puncte: mișcare activă

2. P – Pulse (frecvența cardiacă)

·        0 puncte: puls absent

·        1 punct: sub 100 bătăi/minut

·        2 puncte: peste 100 bătăi/minut

3. G – Grimace (răspuns la stimuli)

Reflexele bebelușului, ca suptul sau strănutul:

·        0 puncte: nicio reacție

·        1 punct: grimasă sau mișcare facială

·        2 puncte: tuse, strănut, plâns sau retragerea piciorului

4. A – Appearance (culoarea pielii)

·        0 puncte: tot corpul este albastru sau palid

·        1 punct: corp roz, extremități albăstrui

·        2 puncte: întregul corp roz

5. R – Respiratory effort (respirația)

·        0 puncte: absentă

·        1 punct: neregulată, plâns slab

·        2 puncte: respirație regulată, plâns puternic

 

1.2.         Interpretarea scorului APGAR

  • 8–10 puncte: stare bună sau excelentă – îngrijiri de rutină
  • 5–7 puncte: necesită susținere respiratorie
  • 0–4 puncte: poate necesita intervenție urgentă (incubator, oxigen, încălzire)

Un scor mic la 1 minut nu înseamnă neapărat probleme grave. Medicul intervine rapid (ex. curățarea căilor respiratorii, oxigen), iar la 5 minute scorul crește frecvent. Dacă la 5 minute scorul rămâne mic, reevaluarea continuă la fiecare 5 minute până la 20 minute.

Un scor sub 5 poate fi asociat cu un risc crescut de paralizie cerebrală, conform unor studii. Aproximativ 10% dintre nou-născuți necesită intervenție neonatală, iar 1% necesită reanimare. Totuși, scorul de la 20 de minute este un indicator mai fidel al prognosticului pe termen lung.

1.3.1. Ce înseamnă un scor APGAR mic?

Un scor mic nu indică neapărat probleme pe termen lung. Poate fi rezultatul:

  • unei nașteri dificile
  • prematurității
  • medicației administrate în travaliu

Există studii care sugerează o corelație între scorurile mici și un risc crescut de complicații neurologice, dar nu este o regulă. Scorul APGAR nu a fost conceput ca instrument de predicție a sănătății pe termen lung, ci pentru a evalua adaptarea imediată la naștere.

 

1.9.2.    Ce scor APGAR este considerat normal?

  • 7–10: stare bună, fără intervenții suplimentare
  • 4–6: adaptare moderată, necesită monitorizare și unele măsuri
  • 0–3: stare critică, necesită intervenție imediată

Evaluările vor fi înregistrate în fișa medicală a nou-născutului.

Scorul APGAR este doar un prim pas în evaluarea nou-născutului. El reflectă tranziția la viața extrauterină și necesitatea unor intervenții imediate. Cu toate acestea, sănătatea și dezvoltarea pe termen lung depind de o serie de alți factori – genetici, medicali, de mediu – și vor fi analizate în următoarele zile și săptămâni prin alte teste și investigații.

2.    Adaptarea la viața extrauterină

2.1.      Primele îngrijiri neonatale se oferă imediat în sala de nașteri și includ:

·        Eliberarea căilor respiratorii

·        Inițierea respirației spontane

·        Stabilizarea circulației

·        Menținerea temperaturii corporale

2.2.         Adaptarea bebelușului este influențată de modificări fiziologice esențiale:

·        Resorbția lichidului pulmonar (prin compresie la nașterea vaginală și absorbție limfatică)

·        Pensarea cordonului ombilical → creșterea tensiunii arteriale sistemice

·        Vasodilatație pulmonară → crește oxigenarea și fluxul sanguin

 

2.3.          Respirația este stimulată de: hipoxia tranzitorie, acidoza, hipercapnia din timpul travaliului, frig, lumină, zgomote, atingere.

Prima respirație determină:

·        Eliminarea a 30% din lichidul pulmonar

·        Reducerea rezistenței vasculare pulmonare

·        Expansiunea plămânilor susținută de surfactantul pulmonar (30 ml/kg volum rezidual funcțional; 6 ml/kg volum respirator curent)

 

2.4.         Circulația fetală vs. postnatală

La naștere:

·        Plămânii devin activi

·        Șunturile se închid

·        Circulația placentară se oprește

 

2.5.         Clasificarea nou-născuților

În funcție de vârsta gestațională:

·        La termen: peste 38 săptămâni

·        Aproape la termen: 37–38 săptămâni

·        Prematur: sub 37 săptămâni

·        Postmatur: peste 42 săptămâni

În funcție de greutate:

·        Mică: <2500 g

·        Foarte mică: <1500 g

·        Extrem de mică: <1000 g

·        Incredibil de mică: <700 g

·        Macrosom: >4500 g

·        Eutrofic: 3000–4000 g

 

3.    Scorul Ballard

La bebelușii cu greutate mică, se folosește scorul Ballard pentru a estima vârsta gestațională. Include:

  • 6 criterii fizice (lanugo, cute, piele, sâni, urechi, organe genitale)
  • 6 neurologice (postură, flexie, articulații, semnul eșarfei, etc.)

Scorul variază între 10 (aprox. 28 săpt.) și 40 (aprox. 40 săpt.).

 

4.    Examinarea clinică a nou-născutului după expulzie

 

4.1.      Evaluarea inițială imediat după naștere

După expulzia fătului, se efectuează o examinare clinică generală, urmărind următoarele aspecte:

  • Identificarea unor anomalii congenitale vizibile
  • Observarea prezenței de traume obstetricale sau a unui sindrom de detresă respiratorie
  • Aplicarea măsurilor de termoreglare, prin încălzirea copilului sub lampă radiantă

Realizarea unui examen obiectiv complet ce include:

      • Sistemul respirator
      • Sistemul cardiovascular
      • Examinarea abdomenului
      • Verificarea membrelor, coloanei vertebrale, articulațiilor, capului, cavității bucale, ochilor și a sistemului neurologic

Poziția normală a nou-născutului trebuie să fie simetrică. Orice asimetrie poate semnala prezența unor traumatisme, precum fractura de claviculă sau leziuni ale plexului brahial.

4.2. Examinarea organelor și funcțiilor vitale

După evaluarea generală, medicul pediatru continuă cu:

·        Verificarea organelor genitale

·        Palparea pulsului femural în zona inghinală

·        Palparea rinichilor, ficatului, splinei și a abdomenului, pentru a verifica normalitatea stomacului și a buricului

·        Auscultarea inimii și a plămânilor, pentru a se asigura că ritmul cardiac și respirația sunt regulate și corespunzătoare

4.3. Examinarea membrelor și a articulațiilor

·        Evaluarea mâinilor și picioarelor: numărarea degetelor, inspectarea tălpii și a eventualelor deformări (de exemplu, picior strâmb – orientat spre interior sau exterior la gleznă)

·        Verificarea mobilității degetelor de la picioare și a capacității bebelușului de a-și mișca liber toate cele patru membre

·        Examinarea șoldurilor: se efectuează manevra Barlow, pentru depistarea unei posibile luxații congenitale de șold

·        Se urmărește dacă există instabilitate articulară sau limitări în mișcarea coapselor

·        Evaluarea coloanei vertebrale și detectarea eventualelor fracturi de claviculă, frecvent întâlnite după naștere

·        Verificarea existenței torticolisului

4.4. Examinarea regiunii cranio-faciale

·        Evaluarea formei craniului și a fontanelelor

·        Inspectarea gurii și a palatului

·        Examinarea pielii, pentru a identifica eventuale pete pigmentare, angioame sau semne de icter

·        În caz de icter, chiar dacă nu este sever, se poate indica măsurarea nivelului bilirubinei din sânge

4.5.         Măsurătorile antropometrice

Imediat după naștere:

·        Nou-născutul este cântărit și măsurat de moașă sau de asistentă medicală

După 24 de ore:

·        Medicul reface măsurătorile și le înregistrează în dosarul medical

·        Se măsoară circumferința craniană cu o ruletă, chiar deasupra sprâncenelor (valoarea medie este de aproximativ 35 cm)

·        Scopul este de a verifica proporționalitatea capului în raport cu restul corpului

Atenție: În primele zile, bebelușul poate pierde între 5% și 10% din greutatea corporală, din cauza eliminării excesului de apă. Este normal, iar greutatea inițială va fi recăpătată în aproximativ trei săptămâni.

5. Controlul obligatoriu al vederii și auzului

Vederea

Ø  Se verifică prezența eventualelor lăcrimări persistente sau semne de cataractă congenitală

Copiii prematuri (nascuti inainte de 28 saptamani de gestatie), cei care au o greutate la nastere sub 1500 g, cei cu scor APGAR mic („nota mica” la nastere), cei cu suferinta neurologica neonatala, copiii proveniti din sarcini gemelare si multiple, copiii care provin din familii cu probleme oftalmologice (boli congenitale, maladii genetice), fiind predispusi la afectiuni oftalmologice, trebuie sa fie consultati la varsta de 1 luna. Data controalelor urmatoare va fi precizata  de medicul examinator 

 

Auzul

Ø  Screeningul auditiv este un test rapid (5 – 10 min), nedureros și sigur, ce se efectuează la toți nou-născuții, după primele 48 ore de viață. Hipoacuzia – defect invizibil la naștere – are în țara noastră o frecvență de 1 la 630 nou-născuți.
Factorii de risc pentru hipoacuzie sunt:  sindroamele genetice, prematuritatea, suferința la naștere, infecțiile congenitale și postnatale, medicamentele ototoxice administrate la gravidă sau la copil.
În lipsa unei detectări active, hipoacuzia este depistată abia la 12 – 24 luni, când se observă o deficiență în dezvoltarea limbajului.

 

 6. Screening-urile sistematice la nou-născut

6.1. Screeningul pentru boli metabolice

Screeningul metabolic poate fi extins la 50 boli de metabolism, în funcție de caz. În acest fel se pot depista boli rare, precum fibroza chistică, galactozemia, boli ale metabolismului proteinelor și grăsimilor, afecțiuni rare, dar care nu se manifestă întotdeauna în perioada neonatală.

 

Testarea sistematică pentru anumite boli metabolice rare este obligatorie, având în vedere gravitatea potențială a acestora. Nediagnosticate și netratate, aceste afecțiuni pot deveni amenințătoare de viață sau pot provoca afectări neurologice ireversibile.

Afecțiuni frecvent incluse în screeningul neonatal

Fenilcetonuria este o  boală metabolică rară, ce apare la 1 din 19000 nou-născuți, datorită imposibilității copilului de a metaboliza un aminoacid din alimente (fenilalanina).Copiii diagnosticați cu fenilcetonurie au nevoie de o dieta specială, fără fenilalanină. Diagnosticată tardiv și netratată, afecțiunea determină tulburări în dezvoltare și retard mintal sever.

      • Cauzată de un deficit enzimatic al fenilalaninhidroxilazei, responsabilă pentru metabolizarea fenilalaninei
      • În lipsa tratamentului, determină leziuni ale sistemului nervos central și retard mental
      • O dietă specială instituită precoce previne apariția dizabilităților intelectuale

Hipotiroidismul congenital

      • Incidență: 1 la 3.000 de nașteri
      • Poate afecta sever dezvoltarea psihomotorie dacă nu este diagnosticat la timp

Hipotiroidia reprezintă un sindrom caracterizat prin insuficienta aprovizionare a țesuturilor cu hormoni  tiroidieni la nou-născuți, din diverse cauze (defect anatomic, eroare de metabolism ș.a.).
Atunci când este diagnosticată și tratată din prima lună de viață, copilul se va dezvolta normal, atât fizic, cât și intelectual. Pe de cealaltă parte, hipotiroidismul congenital netratat lasă sechele neuropsihice pentru tot restul vieții.

 

Galactozemia

      • Tulburare metabolică ce implică incapacitatea organismului de a metaboliza galactoza

Boala urinei cu miros de sirop de arțar

      • Dacă nu este depistată și tratată precoce, poate cauza:
        • Dizabilitate intelectuală
        • Deficite neuromotorii
        • Deces

Homocistinuria

·        Tulburare a metabolismului metioninei, cu efecte neurologice și vasculare grave

Fibroza chistică

·        Caracterizată prin producerea excesivă de mucus la nivel pulmonar și intestinal

·        Testul de screening poate identifica nou-născuții cu risc

·        La un rezultat pozitiv, în jurul vârstei de 6 săptămâni, se efectuează testul sudorii pentru confirmarea diagnosticului

Hiperplazia congenitală adrenală

·        Incidență: 1 la 15.000 de nou-născuți

·        Afecțiune genetică ce afectează ambele sexe în mod egal

Deficitul de biotinidază

·        Incidență: 1 la 75.000 de nou-născuți

·        Poate duce la manifestări neurologice severe dacă nu este tratat

Anemia cu celule în seceră

·        Tulburare genetică a hemoglobinei cu impact asupra oxigenării tisulare

 

Metoda de recoltare – Testul Guthrie

  • Se realizează printr-o picătură de sânge prelevată din călcâiul bebelușului
  • Este efectuat înainte de externarea mamei și a copilului din maternitate

Momentul optim pentru recoltare

  • Perioada ideală: între 3–5 zile de viață (echivalentul a 48–96 de ore de la naștere)
  • Se poate efectua și:
    • la 2 zile de viață
    • sau la minimum 24 de ore după naștere, cu rezultate satisfăcătoare

Important: Dacă recoltarea este efectuată în primele 24 de ore de viață, rezultatele pot fi neconcludente.
De asemenea, prematuritatea poate influența acuratețea testului și poate genera valori nespecifice.

Alte afecțiuni ce pot fi testate la naștere

·        Deficit de 3-hidroxi-3-metilglutaril-CoA reductază (HMG CoA reductază) Deficit de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază

·        Deficit de acil-CoA dehidrogenază cu lanț foarte lung (VLCAD)

·        Deficit de acil-CoA dehidrogenază cu lanț mediu (MCAD)

·        Tirozinemia de tip I

·        Deficit de proteină trifuncțională

·        Deficit de propionil-coenzima A carboxilază

·        Beta-talasemii

·        Citrulinemia

·        Deficit de 3-metilcrotonil-CoA carboxilază

 

7.       Screeningul defectelor congenitale severe ale inimii

Testarea este realizată prin intermediul pulsoximetriei. Valorile reduse nu confirmă diagnosticul. Astfel, în situațiile în care este suspicionată o patologie cardiacă sunt necesare investigații suplimentare.

8.       Testarea reflexelor arhaice în timpul monitorizării nașterii

În cele din urmă, se evaluează reflexele „primitive” ale nou-născutului , numite și  reflexe arhaice, cum ar fi suptul, apucarea, reflexul de mers pe o suprafață plană sau reflexele cardinale (când copilul își întoarce capul și își deschide gura atunci când i se ating obrazul sau buzele). 

Dacă ai observat ceva care te îngrijorează în aceste prime zile cu bebelușul tău, nu ezita să vorbești cu medicul pediatru! De asemenea, împărtășește tot ce știi despre orice boli din familia ta care ar putea afecta sănătatea nou-născutului tău.

Următorul control la bebeluș: în a doua săptămână ! Și până la vârsta de șase luni, micuțul tău va trebui să fie examinat o dată pe lună. Dacă totul merge bine, ritmul va fi puțin mai puțin intens după aceea, fiind recomandată o vizită medicală la fiecare trei luni în medie, până la sfârșitul primului an.

9.  Alte analize posibile:

9.1. Hemoleucograma – o analiză simplă, dar foarte valoroasă, ce poate oferi informații despre compoziția  sângelui, numărul de celule regăsite și tipul acestora – cele mai importante fiind  globulele roșii, globulele albe și trombocitele. Hemoleucograma furnizează informații relevante  pentru o gamă largă de boli: prezența unei infecții (modificări ale globulelor albe), anemie/policitemie (modificări ale hemoglobinei și hematocritulul), scăderea numărului de trombocite, cu rol important în coagularea sângelui.

9.2. Determinarea grupei de sange și a Rh-ului nou-născuților este necesară în prevenirea bolii hemolitice a nou-născutului, cauzată de  incompatibilitatea antigenică dintre eritrocitele mamei și cele ale copilului, astfel:

  • dacă mama are Rh negativ, este important să fie cunoscut Rh-ul nou-născutului, în funcție de care la mamă se va efectua imunoglobulina antiD în primele 72 ore după naștere (dacă nou-născutul este cu Rh pozitiv), pentru ca la eventuale alte sarcini să nu apară probleme de incompatibilitate.
  • în cazul în care mama are  grupa sanguină OI, este necesar a se  determina grupa copilului, deoarece există posibilitatea că nou-născutul să dezvolte incompatibilitate de grup sanguin, manifestată prin icter sau anemie neonatală (dacă nou-născutul are grupa AII sau BIII).

Determinarea grupei de sânge și a Rh-ului este utilă ulterior și pentru stabilirea compatibilității transfuzionale, evitându-se astfel accidentele posttransfuzionale.

9.3.      Glicemia este un parametru important, ce trebuie urmărit și în dinamică, în special la nou născuții cu risc pentru hipoglicemie/hiperglicemie:

  • prematurii;
  • nou-născuții din mamă cu diabet zaharat;
  • nou-născuții cu greutate mică pentru vârsta de gestație;
  • nou-născuții cu  greutate mare la naștere (>4000 g);
  • nou-născuții cu suferință la naștere,  infecții, boli metabolice, boli endocrine;
  • nou-născuții a căror mame au primit anumite medicamente ce pot determina modificări ale glicemiei
  • diabet neonatal.

De la caz la caz, medicul poate indica investigații suplimentare specifice.

9.4.      În afara acestor teste, în situații speciale, nou – născuților li se vor recomanda și alte analize suplimentare:

  • în cazul prezenței unui icter intens sau precoce (în primele 36 ore de viață), se va recomanda dozarea bilirubinei, analiză care arată valoarea icterului și în funcție de care se va iniția tratament specific (fototerapie, exsangvinotransfuzie).
  • evaluarea markerilor de inflamație (proteină C reactivă, procalcitonină, examene bacteriologice), când există suspiciunea unei infecții maternofetale (la mamele cu infecții urinare sau vaginale în timpul sarcinii).
  • investigații suplimentare vor necesita și nou-născuții la termen sau prematurii cu probleme de adaptare la viață extrauterină (analize sanguine, radiografii pulmonare, ecografie transfontanelară, ecografie abdominală, ecocardiografie, consult oftalmologic, consult neurologic).

O parte din nou-născuți pot prezenta un fren lingual scurt (anchiloglosie), afecțiune în care țesutul care atașează limba de planșeul bucal este foarte scurt. În acest caz, mișcările limbii sunt limitate, determinând probleme de alimentație, iar la  copii mai mari pot apărea tulburări de vorbire.
În acest caz, este indicată frenectomia (secționarea frenului lingual) –  manevră nedureroasă,  efectuată de către medicul specialist ORL.

 

II.             Primele 1000 de zile ale copilului

 

Pe lângă examinarea clinică efectuată imediat după naștere, sunt recomandate și o serie de investigații suplimentare minim invazive, menite să depisteze afecțiuni care pot fi inaparențe la examenul clinic.

După vârsta de 2 săptămâni (ideal între 4 și 6 săptămâni), se recomandă ecografia de șold – un examen cu ultrasunete, precis, neinvaziv și nedureros, utilizat pentru identificarea displaziei de dezvoltare a șoldului.

1. Examinarea displaziei de șold

1.1.Screening pentru anomalii ortopedice – Luxația congenitală de șold

  • Examenul clinic presupune:
    • Observarea vizuală (inspecție),
    • Studiul mișcării de abducție,
    • Identificarea instabilității șoldului prin manevra Barlow.
  • Ecografia de șold se efectuează la săptămâna a 4-a de viață, în următoarele situații:
    • Factori de risc: prezentație pelviană, antecedente familiale confirmate, anomalii ortopedice asociate (ex. torticolis, genu recurvatum, deformități ale piciorului);
    • Suspiciune clinică identificată la examenul fizic.

1.1.1.      Displazia de șold este o anomalie caracterizată printr-o poziție anormală a capului femural în articulația șoldului. Această poziție poate duce la mișcări anormale sau chiar la ieșirea capului femural din articulație, ceea ce constituie o luxație de șold.

Această afecțiune poate fi prezentă de la naștere, dar uneori devine evidentă doar mai târziu. Netratată, poate avea ca efecte:

·        Probleme de mers,

·        Diferență de lungime între membre,

·        Durere,

·        Dezvoltarea osteoartritei la vârste mai înaintate.

Detectarea precoce, ideal până la 6 săptămâni, permite intervenția timpurie, ceea ce ușurează considerabil tratamentul și previne complicațiile ulterioare.

Diagnosticarea timpurie a afecțiunilor neonatale și inițierea rapidă a unui tratament corespunzător sunt elemente esențiale pentru asigurarea unei calități optime a vieții copilului pe termen lung.

 

2. Examinarea medicală și începerea vaccinării

2.1. Examinarea clinică la această vârstă include:

Ø  Măsurarea parametrilor antropometrici: greutate, înălțime și circumferința capului;

Ø  Evaluarea unor aspecte clinice esențiale:

    • Examen oftalmologic: aspectul pleoapelor, ochilor și pupilelor, mișcările oculare (prezența strabismului, mișcări anormale, capacitatea de a urmări cu privirea);
    • Examinarea auzului: analiza timpanului, eventual test auditiv;

·        Examinarea șoldului: identificarea unor posibile dislocări, cum ar fi luxația congenitală.

2.2. Screeningul auditiv
Dacă testul auditiv efectuat înainte de externarea din maternitate nu a permis evaluarea completă a auzului sau dacă au existat anomalii, sunt necesare examinări audiometrice suplimentare, care trebuie realizate până la sfârșitul celei de-a treia luni de viață.

Evaluarea acuității auditive la bebeluș este recomandată în prima lună de viață. Această testare intenționează detectarea surdității cauzată de defecte genetice înainte de apariția manifestărilor clinice. Diagnosticul precoce îmbunătățește prognosticul.

·        Se realizează testul de emisie otoacustică (OAE): se introduce o cască moale cu microfon în urechea externă pentru a observa răspunsul auditiv la sunete și clicuri

·        Dacă nou-născutul are mai puțin de 24 de ore sau rezultatul OAE este neclar, se efectuează testul AABR (Automated Auditory Brainstem Response): se redau sunete prin căști, iar răspunsurile creierului sunt monitorizate prin electrozi atașați de pielea bebelușului

·        Pentru bebelușii care au trecut testul („PASS”), fără factori de risc, este recomandată retestarea la 4 ani.

·        Există situații de răspuns nefavorabil („REFER”), fără a fi vorba de hipoacuzie. Cauzele pot fi diverse: copilul este agitat, prezența zgomotului de fond, respirație zgomotoasă, lichid/ceară în conductul auditiv. În acest caz, se recomandă retestarea auditivă între 1 – 3 luni.

·        Nou-născuții care au trecut testul, dar prezintă factori de risc, vor fi retestați la vârsta de 1 – 3 luni.

·        Nou-născuții depistați pozitiv prin screening vor fi reevaluați de un medic specialist audiolog la vârsta de 3 luni, iar în cazul diagnosticării hipoacuziei, vor fi incluși în programul de intervenție terapeutică precoce.

 

2.3. Evaluarea altor probleme de sănătate frecvente la această vârstă:

·        Erupții cutanate de scutec,

·        Dermatită seboreică (crustă de lapte),

·        Reflux gastroesofagian,

·        Prepuț strâns,

·        Hernie inghinală,

·        Criptorhidie (testicul necoborât).

Totodată, medicul urmărește dezvoltarea psihomotorie a copilului: reacționează la voce, exprimă emoții, zâmbește?

2.4. Începerea vaccinării obligatorii, la vârsta de 2 luni:

·        Difterie,

·        Tetanus,

·        Tuse convulsivă,

·        Poliomielită,

·        Infecții cu Haemophilus influenzae,

·        Hepatită B,

·        Pneumococ.

În funcție de situația individuală a copilului, pot fi recomandate și alte vaccinuri, precum cel împotriva tuberculozei.

2.5. Importanța măsurării circumferinței craniene

Această măsurătoare este realizată periodic, de la naștere și până la închiderea fontanelelor, fiind notată în carnetul de sănătate și reprezentată grafic pentru urmărirea dezvoltării.

Craniul bebelușului este alcătuit din mai multe oase nefuzionate. Spațiile dintre ele se numesc fontanele:

·        Fontanela anterioară (mare), situată în partea superioară a capului, se închide între 9 și 18 luni;

·        Fontanela posterioară (mică), situată în partea din spate, se închide între 2 și 4 luni.

După închiderea acestora, creșterea craniului continuă, dar într-un ritm mult mai lent.

Prin această măsurătoare, pot fi identificate:

·        Încetinirea curbei de creștere a circumferinței craniene (sugestivă pentru microcefalie);

·        Accelerarea excesivă a creșterii (posibilă macrocefalie).

În caz de anomalie, se impune identificarea cauzei medicale.

3.Analize pentru sugari

3.1.      Anemia feriprivă la bebeluși este des întâlnită în primele luni de viață. Copiii născuți prematur sau cu o greutate mică la naștere sunt mai predispuși la deficiența de fier. 

Așadar, înainte de vârsta de 1 an, medicul pediatru poate recomanda recoltarea de sânge la bebeluși pentru a verifica riscul de anemie. De unde se recoltează sânge la bebeluși? Cel mai adesea, din călcâi, dar în funcție de vârsta copilului, se poate lua și din deget.

Analizele medicale uzuale recomandate copiilor inainte de a intra in colectivitate cuprind exudatul nazal, exudatul faringian, examenul coproparazitologic si coprocultura. Scopul efectuarii acestor analize este depistarea unor stari patologice inaparente si prevenirea imbolnavirilor in cadrul grupului.

3.2.      Analize pentru preșcolari și școlari

Conform recomandărilor medicului pediatru, primele analize de sânge ar trebui efectuate în jurul vârstei de 3 ani. Acestea ar trebui să includă:

·        Hemogramă;

·        Sideremie;

·        Feritină – pentru evaluarea metabolismului fierului;

·        TGO și TGP – analize specifice funcției hepatice;

·        Vitamina D – determinarea nivelului acesteia;

·        VSH (viteza de sedimentare a hematiilor);

·        Fibrinogen – util în identificarea eventualelor procese inflamatorii;

·        Proteina C reactivă – un alt marker al inflamației;

·        Creatinină – pentru evaluarea funcției renale;

·        Sumar de urină.

Totodată, în această etapă de dezvoltare sunt indicate și următoarele evaluări și monitorizări:

·        Obezitate infantilă – prevenție și control;

·        Diabet – monitorizat mai ales în cazul în care există antecedente în familie (părinți sau rude apropiate), precum și la copiii ai căror mame au avut diabet gestațional;

·        Hipercolesterolemie – nivel crescut al colesterolului;

·        Anemie – în special cea determinată de deficitul de fier;

·        Hipertensiune arterială – evaluare în funcție de contextul familial și statusul ponderal al copilului.

4 . Ecografiile recomandate la copii

Recomandarea pentru efectuarea unei ecografii este făcută exclusiv de medicul pediatru, în funcție de necesitățile individuale ale fiecărui copil. Printre cele mai frecvente ecografii din copilărie se numără:

·        Ecografia de șold – poate fi efectuată până la vârsta de 6 săptămâni și ajută la depistarea unei eventuale luxații congenitale de șold;

·        Ecografia abdominală – realizată de regulă până la 6 luni, dacă este necesară evaluarea dezvoltării organelor abdominale. Aceasta poate scoate în evidență malformații nedetectate în perioada prenatală;

·        Ecografia cardiacă – se poate efectua până la 6 luni în cazurile în care neonatologul observă bătăi neregulate ale inimii. Dacă problema persistă, ecografia poate fi repetată până la vârsta de 1 an;

·        Ecografia transfontanelară – realizată până la 6 luni, utilizează ultrasunetele pentru a vizualiza structurile cerebrale. Poate evidenția malformații, chisturi, sângerări sau hidrocefalie. Este indicată în special în cazul prematurilor sau al nou-născuților cu complicații la naștere.

5.    Este necesar un consult de ortopedie pediatrică pentru copilul tău?

 

5.1.         Ce este ortopedia pediatrică?

Ortopedia pediatrică are un rol esențial în identificarea și tratarea afecțiunilor musculo-scheletice la copii. Unele dintre aceste probleme sunt vizibile încă de la naștere, în timp ce altele apar pe măsură ce copilul crește. De aceea, este important ca părinții să fie atenți la anumite semne care pot indica nevoia unei evaluări de specialitate.

Ortopedia pediatrică este o ramură a medicinei specializată în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor care afectează oasele, mușchii și articulațiile la copii și adolescenți. Medicul ortoped pediatru se ocupă atât de malformații congenitale, cât și de traumatisme sau probleme apărute în timpul dezvoltării copilului.

5.2.         Când este indicat un consult de ortopedie pediatrică?

Mai jos sunt prezentate cele mai frecvente situații care justifică o evaluare ortopedică la copii:

·        Deformări vizibile la naștere
În cazul în care nou-născutul prezintă deformări ale membrelor sau ale capului, este necesară o evaluare de specialitate. Afecțiuni precum piciorul strâmb congenital, displazia de șold sau torticolisul congenital necesită intervenție timpurie.

·        Întârzieri sau anomalii în apariția mersului
Dacă un copil nu începe să meargă până la vârsta de 18 luni sau are un mers asimetric, acest lucru poate indica probleme ortopedice, precum displazia de șold, boala Sever sau boala Legg-Calvé-Perthes.

·        Durere persistentă la nivelul articulațiilor sau oaselor
Durerea constantă în timpul mersului sau al activităților cotidiene nu este normală și poate semnala afecțiuni precum boala Osgood-Schlatter, artrita juvenilă sau alte tulburări asociate cu procesul de creștere.

·        Deformări ale membrelor inferioare sau ale coloanei vertebrale
Deformările evidente, cum ar fi genu valgum (picioare în X), genu varum (picioare în O), scolioza sau cifoza, necesită evaluare ortopedică pentru a preveni impactul negativ asupra posturii și mersului pe termen lung.

·        Fracturi repetate sau vindecare lentă
Dacă un copil suferă frecvent fracturi sau acestea se vindecă greu, poate fi vorba despre o problemă de densitate osoasă, cum ar fi osteoporoza juvenilă.

·        Limitări în mișcare sau inflexibilitate
Dificultățile de mobilitate, rigiditatea sau imposibilitatea de a îndoi anumite articulații pot indica prezența unor contracturi musculare sau afecțiuni articulare.

·        Diferențe în lungimea picioarelor
O inegalitate între lungimile membrelor inferioare poate afecta echilibrul, mersul și postura copilului. Cu cât intervenția este mai devreme, cu atât sunt mai mari șansele de a corecta problema fără complicații permanente.

5.3.         Ce presupune un consult de ortopedie pediatrică?

Evaluarea ortopedică începe cu o discuție despre istoricul medical al copilului, urmată de un examen clinic detaliat. În funcție de necesități, medicul poate recomanda investigații suplimentare precum radiografii, RMN sau alte metode imagistice.

5.4.         Tratamentul poate varia în funcție de diagnostic și poate include:

·        Fizioterapie

·        Utilizarea de orteze

·        Administrare de medicamente

·        Intervenții chirurgicale – în cazurile mai severe

5.5.         De ce este importantă intervenția timpurie?

Depistarea și tratarea precoce a problemelor ortopedice este esențială pentru a preveni complicațiile și a sprijini o dezvoltare armonioasă. Multe dintre afecțiunile musculo-scheletice ale copilăriei pot fi complet corectate dacă sunt abordate la timp.

5.6.          Ai observat la copilul tău vreunul dintre semnele menționate?
Programează o consultație la un medic ortoped pediatru pentru o evaluare completă și adaptată nevoilor specifice ale copilului tău.

 

 

6.     Când ar trebui un copil să meargă prima dată la dentist?

Este recomandat ca prima vizită la medicul dentist să aibă loc între 1 și 2 ani, într-un context relaxat, alături de părinți. Scopul acestei vizite este de familiarizare a copilului cu mediul cabinetului, cu medicul și echipa. Cu această ocazie, părinții pot primi sfaturi utile privind igiena orală și tehnicile corecte de periaj, aplicabile încă de la vârste fragede.

6.1.         De ce este important să tratăm dinții de lapte?

Deși sunt temporari, dinții de lapte necesită la fel de multă atenție ca cei permanenți. O idee greșită, dar încă frecvent întâlnită, este că aceștia nu ar trebui tratați pentru că vor cădea oricum. În realitate, sănătatea dinților de lapte este esențială pentru:

  • menținerea unui proces de masticație eficient,
  • dezvoltarea normală a vorbirii,
  • menținerea unui aspect estetic plăcut,
  • asigurarea unui mediu sănătos pentru erupția dinților permanenți.

Un dinte de lapte netratat poate provoca dureri, febră sau inflamația ganglionilor. Mai grav, o carie avansată poate afecta germenele dintelui permanent aflat dedesubt, cauzând leziuni ireversibile. Infecțiile netratate pot compromite serios sănătatea orală a copilului pe termen lung.

6.2.         Vizita la medicul stomatolog pediatric

 

6.2.1.     Când ar trebui făcută prima vizită

Prima vizită la medicul stomatolog este recomandată înaintea vârstei de 2 ani. Aceasta are rolul de a:

  • Oferi sfaturi personalizate pentru igiena orală și alimentație.
  • Familiariza copilul cu mediul cabinetului stomatologic.
  • Preveni apariția fricii de dentist.
  • Detecta eventuale probleme înainte ca ele să devină evidente.

Este ideal ca prima consultație să aibă loc înainte de apariția unei carii, astfel încât copilul să perceapă vizita la dentist ca pe un act natural și pozitiv.

6.2.2.     Frecvența controalelor

Se recomandă efectuarea unui consult stomatologic la fiecare 6 luni, sau chiar mai frecvent, în funcție de recomandările medicului. Această monitorizare periodică ajută la:

  • Prevenirea cariilor și a bolilor gingivale.
  • Supravegherea dezvoltării dentare.
  • Detectarea timpurie a eventualelor probleme ortodontice.

6.2.3.     Evaluarea și planul de tratament personalizat

Încă de la prima vizită, medicul stomatolog pediatru va realiza un examen clinic și va întocmi un plan de tratament personalizat, în funcție de nevoile copilului. Acesta poate include:

  • Evaluarea riscului de apariție a cariilor.
  • Monitorizarea leziunilor carioase incipiente.
  • Supravegherea tratamentelor anterioare.
  • Urmărirea erupției dentare în funcție de vârstă.
  • Monitorizarea traumatismelor dentare.

6.2.4.     Îngrijirea specializată a copiilor cu nevoi speciale

Departamentele de stomatologie pediatrică oferă îngrijire specializată și copiilor cu nevoi speciale, dizabilități, tulburări de comportament sau afecțiuni medicale generale. În aceste cazuri, tratamentele pot fi realizate cu ajutorul sedării cu gaz MEOPA sau al anesteziei generale, pentru a asigura un confort maxim.

6.2.5.     Profilaxie și ortodonție pediatrică

Controalele regulate sunt completate de ședințe de profilaxie, care includ:

  • Îndepărtarea plăcii bacteriene și a tartrului.
  • Eliminarea colorațiilor bacteriene.
  • Igienizarea profesională.

De asemenea, atunci când există probleme de ocluzie sau poziționare dentară incorectă, poate fi necesară purtarea unor aparate ortodontice.

6.2.6.     Semnele unei posibile probleme ortodontice

Primele semne care indică necesitatea unui control ortodontic pot apărea în jurul vârstei de 7-8 ani, când dinții de lapte sunt înlocuiți parțial de cei permanenți. Semnele frecvente includ:

  • Dinți înghesuiți sau strâmbi.
  • Dinți proeminenți sau crescuți în poziții anormale.
  • Spații mari între dinți.
  • Pierderea prematură a dinților de lapte.
  • Întârzierea erupției dinților permanenți.
  • Mușcătură incorectă sau dificultăți la masticație.
  • Malocluzii severe (ex: overbite, underbite).

6.2.7.     Rolul medicului ortodont

Medicul ortodont analizează dezvoltarea maxilarelor, ocluzia (mușcătura) și articulația temporo-mandibulară. Acesta poate identifica problemele în stadii incipiente și poate recomanda tratamente preventive sau corective.

6.2.8.     Etapele tratamentului ortodontic la copii

Tratamentul ortodontic la copii se desfășoară, de regulă, în două etape:

Etapa I – Tratamentul interceptiv (7–8 ani)

    • Durata: 12–18 luni
    • Scop: menținerea spațiului pentru dinții permanenți, ghidarea erupției și dezvoltării dentare.
    • Poate reduce durata și complexitatea tratamentului din etapa a doua.

Etapa II – Tratamentul complet

    • Are loc după ce toți dinții permanenți au erupt.
    • Include aparate fixe sau mobile pentru corectarea poziției dinților și ocluziei.

 

7. Aspecte importante de reținut

Pe lângă investigațiile menționate, medicul pediatru poate recomanda analize suplimentare, în funcție de istoricul medical al copilului.

·        Dacă în familie există persoane cu colesterol ridicat sau dacă mama suferă de afecțiuni tiroidiene, se pot impune teste suplimentare adaptate acestui context.

·        Tensiunea arterială se monitorizează după vârsta de 3 ani, în special în cazul copiilor cu obezitate sau cu antecedente familiale de boli cardiovasculare ori dislipidemie.

·        În cazul în care copilul are istoric familial de alergii, medicul pediatru poate recomanda, în primul an de viață, testări alergologice. Acestea pot fi utile pentru identificarea alergenilor, inclusiv alimentari, cu ajutorul medicului specialist alergolog.

·        Primii ani din viața unui copil sunt esențiali pentru dezvoltarea sa fizică și emoțională, iar supravegherea atentă a stării de sănătate în această perioadă poate face diferența între un parcurs armonios și complicații care ar fi putut fi prevenite. Efectuarea regulată a analizelor și controalelor medicale, conform etapelor de vârstă, nu doar că permite depistarea precoce a unor afecțiuni, dar oferă și părinților liniștea că micuțul lor crește sănătos și în siguranță.

·        Respectarea acestor evaluări medicale – de la nou-născut și sugar până la copilul de 4 ani – contribuie la construirea unei baze solide pentru sănătatea viitorului adult. Medicul pediatru devine astfel un partener de încredere în această călătorie, ghidând familia cu empatie, expertiză și grijă.

8.Când e cazul să te îngrijorezi cu privire la starea emoțională a copilului tău?

Copiii, la fel ca adulții, pot trece prin perioade dificile, stresante sau confuze. Fie că este vorba despre schimbări în viața lor (divorțul părinților, mutarea, pierderea unei persoane dragi) sau despre provocări emoționale (anxietate, depresie, bullying), este esențial ca părinții să fie atenți la semnalele de alarmă.

8.1.         Când ar trebui să soliciți ajutor specializat?

·        Schimbări bruste de comportament: copilul devine izolat, agresiv sau foarte trist.

·        Modificări în somn sau alimentație.

·        Simptome fizice frecvente (dureri de cap, stomac) fără cauză medicală.

·        Comportamente autodistructive sau discuții frecvente despre moarte.

·        Regresie (se poartă ca un copil mai mic fără un motiv clar).

Dacă observi aceste semne, discută deschis cu copilul tău și nu ezita să ceri sprijinul unui specialist. Psihoterapia nu este un semn de slăbiciune, ci un pas curajos către vindecare.

Implicarea ta și sprijinul unui psiholog pot face o diferență uriașă în viața copilului tău – îl ajută să-și înțeleagă emoțiile, să le gestioneze și să crească într-un adult echilibrat.

Concluzie

Primii ani din viața unui copil sunt esențiali pentru dezvoltarea sa fizică și emoțională, iar supravegherea atentă a stării de sănătate în această perioadă poate face diferența între un parcurs armonios și complicații care ar fi putut fi prevenite.

Efectuarea regulată a analizelor și controalelor medicale, conform etapelor de vârstă, nu doar că permite depistarea precoce a unor afecțiuni, dar oferă și părinților liniștea că micuțul lor crește sănătos și în siguranță.

Respectarea acestor evaluări medicale – de la nou-născut și sugar până la copilul de 4 ani – contribuie la construirea unei baze solide pentru sănătatea viitorului adult. Medicul pediatru devine astfel un partener de încredere în această călătorie, ghidând familia cu empatie, expertiză și grijă.

 

Referințe bibliografice

 

https://www.parents.fr/bebe/sante/examens-medicaux/bebe-a-la-naissance-ses-premiers-examens-medicaux-77941

https://www.pediadoc.fr/age/2/6/1-mois-prevention-et-depistage

https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/scorul-apgar-prima-nota-copilului

https://www.doc.ro/sarcina-bebelusi-sanatatea-mamei/ce-inseamna-scorul-apgar-si-de-ce-bebelusul-primeste-nota

https://pediatrucraiova.ro/2019/10/01/adaptarea-postnatala/

https://www.romedic.ro/analize-la-bebelus-imediat-dupa-nastere-0P35582

https://arcadiamami.ro/stiinta-arcadia/articol/importanta-evaluarilor-medicale-la-nou-nascuti

https://www.medlife.ro/analize-la-copii-in-functie-de-etapele-de-crestere

https://kinetoklinik.ro/consult-ortopedie-pediatrica-la-copii/

https://chatgpt.com/c/683b2087-9750-8012-a40e-5d99a759aae0

https://hopitauxnord-u-pariscite.aphp.fr/medecine-bucco-dentaire-louis-mourier/soins-des-enfants/