Înțepăturile de insecte
Vara este anotimpul în care cu toții petrecem mai mult timp în aer liber , de aceea suntem mult mai expuși înțepăturilor de insecte. Majoritatea acestor înțepături nu sunt grave și se ameliorează rapid, în câteva ore sau zile. Altele, însă, se pot infecta, provocând o reacție alergică severă (anafilaxie) sau prin intermediul lor se pot transmite diferite boli.
Printre insectele pot provoca astfel de neplăceri se numără viespile, albinele, țânțarii, căpușele, puricii, păienjenii, ploșnițele, gândacii de canalizare și rădaștele. Printre simptomele resimțite de organism la o înțepătură de insectă se numără următoarele:
- Umflătură roșie
- Edem ușor
- Durere sau mâncărime în jurul zonei afectate
În cazurile mai grave pot apărea reacții mult mai severe, ce necesită tratament medical, cauzând simptome precum:
- Dificultăți de respirație
- Umflarea feței sau a gurii
- Dificultate de a înghiți sau de a vorbi
- Amețeli sau leșin
- Compresie toracică
Aceste înțepături cu simptome ușoare pot fi tratate pe cale naturală, reducând durerea, inflamația și mâncărimea:
- Comprese cu gheață. Aplicarea din oră în oră, în primele 6 ore din momentul înțepăturii va preveni apariția simptomelor neplăcute. De reținut este faptul că gheața nu trebuie pusă direct pe piele, ci învelită într-un material textil
- Miere. Datorită proprietăților sale antibacteriene, aceasta va preveni infectarea înțepăturii de insectă
- Ulei de arbore de ceai. Proprietățile antiseptice previn infectarea, în timp ce senzația de răcorire calmează pielea pentru a nu mai exista mâncărime
- Aloe Vera. Pentru sporirea proprietăților antiinflamatoare este foarte bun de folosit gelul de Aloe Vera rece, direct de la frigider.
De asemenea, de ajutor sunt și cremele bazate pe ingrediente naturale: cremă cu propolis, cremă cu gălbenele sau cremă cu aloe vera.
Pentru prevenirea înțepăturilor de insecte este de preferat curățarea în profunzime a covoarelor și a saltelelor, evitarea zonelor cu lacuri, păduri și vegetație luxuriantă (unde se strâng foarte mulți țânțari și căpușe), folosirea de soluții corporale împotriva țânțarilor și a căpușelor, grădinăritul cu mănuși și acordarea unei atenții deosebite locurilor și obiectelor neutilizate de multă vreme deoarece acestea pot fi habitate ideale pentru păianjeni.
Lasa un comentariu