Se spune că 3 din 4 femei suferă de candidoza, iar multe dintre acestea vor experimenta această boală de mai multe ori într-un interval de timp relativ scurt.

Candidoza este o infecţie vaginală, caracterizată prin iritaţie vaginală, mâncărime intense, scurgeri vaginale neobişnuite, dar şi o senzaţie de arsură în zona genitală destul de puternică la contact sexual şi la urinat. 

De obicei, candidoza este rezultatul unui dezechilibru bacterian la nivelul vaginului. Candida este o ciupercă care exista deja în această zonă, dar care este ţinută sub control de bacteriile bune ale organismului. Dezechilibrul poate fi produs din cauza tratamentelor cu antibiotice, a unui sistem imunitar slăbit sau intervenţiilor din exterior, cum ar fi spălaturile vaginale.

Deşi ciuperca poate fi răspândită prin contact sexual, această infecţie fungica nu este considerată o boală cu transmitere sexuală şi nu se va manifesta decât dacă partenerul are imunitatea scăzută sau prezintă alţi factori care ajuta la producerea afecţiunii.

Tratarea candidozei.

În cazul candidozei vaginale, pot fi folosite medicamente antifungice, care sunt administrate timp de 3-6 zile, în funcţie de complexitatea bolii. Când simptomele sunt mai severe,cel mai probabil va fi necesar tratamentul îndelungat. Printre medicamentele recomandate pentru tratarea candidozei se numără: ovulele care sunt introduse în vagin cu ajutorul unui aplicator, crema aplicată în zona infectată şi comprimate antifungice care se administrează oral.

Ovulele sunt cele mai eficiente în tratarea candidozei, studiile spun că 8 din 10 femei sunt tratate cu succes prin această metodă.

Terapii complementare

Unele femei prefera să folosească terapii complementare în tratarea candidozei, dar acestea sunt recomandate numai în cazul în care afecţiunea nu este severă. Remedii ajutătoare pentru candidoza constau în bai locale în zona genitală cu ceai de muşeţel, pelin, gălbenele, sunătoare, cu gel din arbore de ceai diluat sau iaurt simplu. Tratarea cu iaurt nu dăunează, dar nu există dovezi clare ca acesta poate fi un tratament principal.

Dacă folosiţi iaurt simplu, o metodă ar fi să ungeţi direct vulva pentru estomparea disconfortului provocat de candidoza şi apoi să-l introduceţi în vagin. Cel mai simplu mod de a face acest lucru este de a înmuia un tampon în iaurt şi de a-l introduce în vagin, cu ajutorul unui aplicator. Tamponul trebuie scos după o oră.

În cazul în care sunteţi diagnosticaţi cu aceasta afecţiune destul de des, atunci este necesar un tratament eficient şi de lungă durată, la recomandarea medicului specialist.

Prevenirea candidozei

Sistemul imunitar joacă un rol important în evitarea (re)apariţiei candidozei. Dacă imunitatea este scăzută, atunci există mai multe şanse ca organismul să formeze un dezechilibru şi să producă această infecţie.

Este benefic să purtaţi lenjerie din bumbac, pantaloni care nu sunt foarte strâmţi, iar dacă transpiraţi foarte mult, ar trebui să vă schimbaţi lenjeria într-un timp scurt, la fel şi în cazul unui costum de baie ud. Umezeală pe care acestea o păstrează în zona intimă este principalul factor care va stimula dezvoltarea candidozei. De asemenea, nu folosiţi produse de igienă parfumate în zona genitală pentru că perturba flora naturală a vaginului.