Câștigă timp în lupta cu diabetul
Diabetul zaharat este un sindrom caracterizat prin valori crescute ale concentrației glucozei în sânge numit hiperglicemie și dezechilibrarea metabolismului. Când secreția de insulină este insuficientă sau când aceasta nu-și mai îndeplinește rolul în organism afecțiunea se numește diabet zaharat. Acesta poate fi ținut sub control printr-o supraveghere atentă a dietei și a greutății prin exerciții fizice, ca supliment al tratamentului medical.
Viața trăită cu diabetul zaharat nu este tocmai cea mai ușoară, însă acesata implică multă disciplină și atenție dedicată alimentației și a unui stil de viață sănătos. Acest sindrom poate fi controlat, dar în perioada în care se produc excese acesta le sesizează iar pacientul prezintă simtome specifice hipoglicemiei sau hiperglimiei.
Glykofit este un preparat naturist fără contraindicații și posedă efecte benefice suplimentare: antioxidant și adaptogen cu efect hipoglicemiant compatibil cu preparate sintetice inhibitorii alfa-glucozidazei.
Persoanele ce suferă de diabet zaharat pot alege ca pe lângă tratamentul medicamentos să intervină cu un alt ajutor ce nu are efecte adverse, ba mai mult, ajută la controlarea glicemiei. Îngrijorător este faptul că numărul diabeticilor crește de la an la an și tot mai multe persoane sunt afectate de acest sindrom, de la tienri, până la bătrâni.
Pentru momentele în care simți că glicemia este instabilă și aceasta tinde de foarte multe ori spre creștere, Glykofit este soluția care te va ajuta să intervii la timp pentru a remedia situația. Sănătatea este pe primul loc, de aceea orice simtom oferit de diabet trebuie tratat pentru a nu se agrava. Motiv pentru care interevnția rapidă este cea mai indicată pe lângă tratamentul recomandat de către medici.
Cu sprijinul mediclui și printr-un stil de viață sănătos care să includă o alimentație curată, o hidratare corectă, somn odihnitor și măcar puțin sport, diabetul poate fi ținut sub control. Firește, acest lucru implică autocontrol și voință, însă nu este imposibil.
Lasa un comentariu