De ce este sănătos să donez sânge?
În România, unul din zece pacienți necesită transfuzie de sânge pentru a supraviețui. Pe plan mondial, țara noastră ocupă unul dintre ultimele locuri atunci când vine vorba de donarea de sânge. Multe persoane care ar putea dona nu se gândesc la această posibilitate din lipsa informațiilor asupra acestui subiect sau, poate, a informațiilor eronate despre donarea de sânge. De aceea, am hotărât să arătăm care sunt beneficiile pentru organism ale donării de sânge și ce criterii trebuie îndeplinite pentru a putea fi donator.
Donarea de sânge are ca beneficiu principal faptul că se pot salva vieți, ca de exemplu, pacienții care au cancer, persoanele supuse la intervenții chirurgicale, copiii cu anemie severă, femeile gravide cu complicații etc. Pentru toți acești oameni o transfuzie de sânge poate însemna salvarea vieții.
De asemenea, donarea de sânge este benefică și pentru donatori. Numeroase studii susțin faptul că se reduc bolile cardiovasculare, riscul de cancer, împrospătarea sângelui, creșterea imunității, dar susține și scăderea în greutate (arderea a 650 de calorii). Potrivit Jurnalului American de Epidemiologie donatorii de sânge au cu 33% mai puține șanse să sufere de o boală cardiovasculară și cu 88% mai puține șanse de a suferi în urma unui infarct miocardic.
Multe dintre studii demonstrează că donarea de sânge este bună pentru „golirea” rezervoarelor de fier. Cantitățile mari de fier pot provoca simptome ca bătăi neregulate ale inimii, letargie, slăbiciune musculară, întărirea arterelor, oxidarea accelerată a colesterolului, scăderea libidoului și ficatul mărit.
În momentul donării de sânge corpul elimină între 225 și 250 mg de fier ceea ce reduce riscul unor posibile complicații de sănătate. Cantitățile prea mari de fier din organism se pot depozita în diferite organe din corp, cum ar fi inima și ficatul, alterând buna funcționare a acestora.
Pentru fiecare donare de sânge oamenii au dreptul să primească:
- 7 tichete de masă
- zi liberă de locul de muncă sau scutire pentru elevi, studenți și militari, în ziua donării
- decontarea cheltuielilor pentru persoanele care vin din alte localități
- reducere de 50% pentru abonamentele la transportul în comun, dacă donarea se face la instituția de profil din localitatea de domiciliu sau din cea în care donatorul este angajat
Oamenii care pot dona sânge trebuie să se încadreze în următoarele criterii:
- greutate peste 58 kg la femei și 60 kg la bărbați
- puls regulat
- tensiune arterială sistolică cuprinsă între 100-180 mm Hg
- fără boli cronice sau potențial contagioase
Se recomandă ca înainte de donare să se servească un mic dejun ușor și să se consume lichide (apă, ceai, sucuri naturale).
Actul donării de sânge este un act pur voluntar, nimeni neavând dreptul să exercite presiuni asupra unei persoane pentru a dona sânge!
Lasa un comentariu